7 retete de supe pentru bebelusi. Cate una pentru fiecare zi a saptamanii

Supele pentru bebelusi reprezinta unul dintre cele mai interesante subiecte pentru orice mamica 🙂 Sunt simplu de preparat, foarte hranitoare, sunt acceptate cu usurinta de bebe si ne fac viata mai usoara.

Asa cum bine stim, hrana bebelusului reprezinta un aspect esential iar diversificarea incepe de multe ori cu supa. Asa ca mare atentie la ce supe le oferiti, cum preparati supele bebelusului, ce ingrediente folositi, cu ce incepeti si cat de complexe sunt ca si compozitie.

O prima regula spune ca diversificarea incepe de la 6 luni. Sunt si medici care spun ca diversificarea poate incepe mai devreme sau mai tarziu iar recomandarea mea este sa va ascultati medicul si daca aveti dubii, sa cereti inca o parere, pentru siguranta totala.

O alta regula spune ca supele pentru bebelusi nu trebuie sa fie prea complicate. Trebuie sa fie cat mai simple, din ingrediente permise pentru varsta respectiva.

De la 6 luni putem incepe diversificarea cu urmatoarele legume, introduse pe rand si la recomandarea pediatrului: morcov, pastarnac, dovlecel, telina, dovleac, cartof, radacina de patrunjel.

De la 8-10 luni putem da bebelusului si urmatoarele legume daca pediatrii sunt de acord: mazare, broccoli, spanac, ardei gras.

De la 10-12 luni putem da bebelusului si: conopida, rosii, salata si nu numai.

Pentru inceput poti opta pentru supele de zarzavat: morcovi, radacina de patrunjel, pastarnac, telina. Treptat adauga si dovlecei, cartof, ardei gras, ceapa samd.

Daca pediatrul v-a spus ca puteti introduce si carnea in meniul bebelusului o puteti adauga in supe. Carnea fiarta sau preparata la aburi este ideala pentru cei mici. Este usor de digerat si isi pastreaza vitaminele si mineralele.

In supe puteti aduga galuste de gris, paste fainoase – preferabil fara gluten – sau taitei facuti in casa.

Taitei de casa pentru supa bebelusului
Acestia se prepara foarte usor din faina si un ou. Se amesteca si rezulta o coca. Aceasta se intinde si se taie fideluta. Se fierb taiteii separat, se clatesc in apa rece si se adauga in supa cu 10 minute inainte de final.

Nu evitati folosirea patrunjelului fin tocat la prepararea supelor. Contine vitamina C in cantitati deloc neglijabile si dau o aroma pe care cei mici o vor indragi. Puteti, de asemenea, sa dati patrunjelul la blender sau sa il pisati cum procedati cu usturoiul si apoi sa il adaugati in supa. Va fi mai usor de inghitit pentru sugari.

Mai mult, puteti utiliza si usturoiul la prepararea supelor insa nu de la 6 luni ci mai tarziu. Usturoiul, ceapa, prazul sunt destul de iritante pentru sistemul digestiv al bebelusului asa ca mai asteptati putin.

Cand medicul va da ok-ul sa folositi usturoi in alimentatia celui mic, nu ezitati pentru ca pe langa faptul ca este bogat in vitamine mai este si imunostimulator si este supranumit „antibioticul natural”.

Un alt adaos pentru supe este oul. Folositi doar galbenusul pentru bebelusul pana intr-un an. Se bate usor si se adauga in supa inainte de final cu 5 minute. Este plin de vitamine si minerale si schimba aspectul supelor. Nu uitati faptul ca albusul de ou are potential alergen si desi nu toti bebelusii vor fi afectati, nu vrem sa riscam deloc declansarea unei stari alergice.

Va recomand sa folositi oua de tara daca aveti o sursa sigura. Intotdeauna desfaceti ouale si aveti grija sa aiba aspect frumos, sa miroasa bine, sa nu se desfaca atunci cand le spargeti cu grija.

Va recomand sa nu introduceti ciupercile in alimentatia copilului pana la 4 ani. Stiu ca suna dificil insa nu este. Ganditi-va ca aveti la dispozitie o sumedenie de legume si fructe pe care sa le acordati copilului. Chiar nu pierde nimic cel mic daca nu mananca ciuperci. Are o viata intreaga sa manance si ciuperci. Pe langa faptul ca au potential alergen, ele pot deveni otravitoare pentru organismele prea tinere sau prea slabite. Mai mult, ciupercile sunt contraindicate la bebelusi pentru ca sunt grele si se digera greu, sunt grele si pentru ficat.

Ce carne includem in supele bebelusilor?

Nu dati bebelusilor carne de porc pana la varsta de 3 ani, cel mai devreme. Eu i-am dat fiicei mele mult mai tarziu. Am preferat puiul de tara, curcanul de tara, vita si pestele. Nu i-am dat nici rata si nici gasca pana cand nu s-a facut mare. Sunt tipuri de carne mai dificil de digerat.

Asadar, puneti accent pe:

pui de tara
curcan sau curca
gaina si cocos
peste proaspat prins
vita

Recomand pastravul, salaul, crapul romanesc, carasul. Sunt pesti siguri. Alegeti intotdeauna pestele care inca mai misca. Mirositi-l pe cel care nu mai misca in burta, chiar inauntru. Suna aiurea, stiu :)) dar este singura cale de a vedea cat de proaspat este pestele. Cand va uitati in burta pestelui trebuie ca oasele sa fie bine prinse de pielea sa. Nu trebuie sa iasa in afara, semn clar ca pestele nu este proaspat. Pestele trebuie sa fie inca alunecos, solzii sa fie lucitori, urechile sa fie rosii, semn ca sunt bine irigate, ochii sa fie limpezi, nu tulburi.

Iata in continuare 7 retete de supe pentru bebelusi:

Supa de zarzavat, de la primul stadiu al diversificarii
Se prepara deosebit de simplu, din radacina de patrunjel, radacina de pastarnac, telina. Pare o zeama fara gust insa este deosebit de hranitoare pentru bebelusi si chiar si pentru parinti :). Ganditi-va la faptul ca inceputul diversificarii trebuie sa fie cat mai simplu, cat mai usor de asimilat. Supa trebuie sa se digere foarte repede si fara balonare.

Supa-crema de dovlecei
Supa-crema de dovlecei se prepara la fel ca supa de zarzavat de mai sus, doar ca adaugam si cateva cubulete de dovlecei. Rezultatul se da la blender si se ofera bebelusului inca din primele luni de diversificare.

Supa-crema de legume diverse
Baza ramane aceeasi, supa de zarzavat. In ea putem include leguma pe care dorim sa o aducem in prim-plan, ca leguma zilei. Nu va recomand sa aveti supe-creme din prea multe legume. Daca doriti o supa-crema de broccoli, atunci lasati broccoli-ul sa fie leguma vedeta si nu includeti prea multe legume.

Supa de pui cu taitei de casa
Supa de pui cu taitei de casa reprezinta o noua faza in diversificarea alimentatiei bebelusului. Asigurati-va ca medicul pediatru a confirmat faptul ca puteti sa ii dati carne de pui si cereti-i sfatul cu privire la portia de pui pe care sa i-o oferiti la inceput. Multi medici recomanda pieptul de pui si la inceput sa ii oferiti doar zeama, nu si carnea. Mai tarziu, cand s-a obisnuit cu gustul din zeama de pui, puteti sa ii dati la blender si carnea de pui si sa ii oferiti cateva lingurite, treptat, fara graba.

Supa de pui cu taitei de casa se prepara simplu. Baza este supa de zarzavat. In ea includem si cateva cubulete de carne de pui, preferabil din piept.

Supa de curcan cu legume
Supa de curcan cu legume se prepara la fel ca supa de pui cu taitei de casa doar ca difera tipul de carne. Curcanul fierbe mai greu asa ca aveti rabdare. Pasati rezultatul si oferiti bebelusului o supa hranitoare cu adevarat.

Supa de galuste cu legume
Supa de galuste cu legume poate sa contina si carne cand bebelusul este mai marisor. Daca ii oferiti galuste, cel mai sigur nu va putea manca si carnita. Daca poate si aveti acceptul medicului pediatru, oferiti-i si carnita la aceeasi masa. Baza ramane supa de zarzavat in care adaugati galuste de gris facute doar din gris si galbenus, fara albus, care are potential alergen si trebuie evitat pana cand bebelusul nu ajunge la varsta de 12 luni.

In supa de zarzavat, alaturi de galuste puteti include si carne de pui, vita sau curcan, la alegere.

Supa de vitel cu legume
Supa de vitel cu legume este deosebit de hranitoare pentru bebelusi. Cereti sfatul medicului cu privire la varsta la care ii puteti include in alimentatie carnea de vita avand in vedere ca este carne rosie si se digera mai greu decat puiul.

Supa de vitel cu legume se prepara simplu, folosind ca baza supa de zarzavat si adaugand cubulete de vitel. Rezultatul se paseaza fin si se ofera celui mic in mod progresiv. Mai intai zeama de la supa si abia apoi, dupa cateva supe goale, puteti sa ii oferiti si carnea de vita pasata fin.

Nu uitati regula de baza in diversificare: fara graba si doar cu acordul medicului.

Medicul pediatru ar trebui sa va ajute sa realizati o lista organizata pe coloane, frumos ordonata:

Ingrediente de introdus de la 6 luni:…..

Ingrediente de introdus de la 9 luni:……

Ingrediente de introdus de la 12 luni:…..

Mult succes in tot ce faceti si multa sanatate!

S-ar putea să-ți placă și...