Mic dejun sanatos: Orez fiert cu lapte de cocos si mere sotate cu scortisoara

Micul dejun este important insa doar pentru cei care il pot consuma. Nu ne fortam sa mancam o masa care nu intra 🙂 Si nu o facem nici fiindca suntem in stare de convalescenta si trebuie sa ne punem pe picioare, nici pentru ca asa spun unii nutritionisti, si anume ca micul dejun este esential, nici pentru ca ne roaga iubi ca sa nu manance singur…

Pentru cei care totusi vor micul dejun si vor o alternativa sanatoasa la clasicul sandvis cu sunca, va propun ceva gustos si destul de simplu. Nu e mai simplu decat sandvisul, ok! Dar merita din plin, va garantez 🙂

Orez fiert cu mere si scortisoara

Ingrediente necesare pentru una dintre cele mai simple deserturi vegetariene de casa:

  • 150 grame de orez
  • 3 mere
  • 1 praf de scortisoara
  • 250 de ml de lapte de cocos sau de migdale, sau clasic
  • 2 linguri de zahar brun (optional)
  • 1 plic de zahar vanilat sau extract de vanilie

Cum procedam pentru un orez delicios cu mere aromate:

  1. Spalam orezul in mai multe ape si apoi il punem la fiert in apa suficienta.
  2. Amestecam din cand in cand cu o lingura de lemn 🙂 Gospodine, nu gluma 🙂
  3. Merele se decojesc si se taie cuburi. Se pun intr-o tigaie inalta sau intr-o oala incapatoare.
  4. Tigaia cu mere se incinge la foc mic. Adaugam si zaharul brun daca dorim sa folosim. Se poate si fara.
  5. Adaugam si zaharul vanilat sau extractul de vanilie, scortisoara si amestecam din cand in cand.
  6. Luam tigaia de pe foc in momentul in care merele s-au inmuiat si au inceput sa lase sucul propriu.
  7. Orezul fiert se da deoparte de pe foc atunci cand este gata si a absorbit toata apa.
  8. Adaugam laptele de cocos/ migdale/ clasic. Lasam orezul sa se umfle. Nu mai este nevoie de foc.
  9. Servim mere sotate cu scortisoara si vanilie pe strat gros de orez fiert cu lapte 🙂

Este o mancare cu adevarat divina si o reteta vegetariana sanatoasa. Este cel mai delicios orez cu lapte din lume si merge de minune si cu gem/ dulceata/ marmelada/ peltea 🙂 Este un desert de casa pe care il faceau gospodinele pe vremuri, cand nu existau napolitane si cornuri cu ciocolata si 23 de aditivi.

Va invit sa faceti deserturi de casa cat mai des. Asa cum va ies. Poate ca nu ne ies cele mai frumoase prajituri si nici cele mai aspectuoase aluaturi. Dar conteaza ca sunt facute cu ingrediente pe care le stim si le dam celor dragi ceva bun, cu incredere.

Sa fiti sanatosi si spor la retete culinare sanatoase!

S-ar putea să-ți placă și...