Managementul Resurselor Umane: Necorespunderea profesionala poate fi reparata prin formare profesionala

Mare atentie la faptul ca legislatia muncii si managementul resurselor umane sunt doua lucruri distincte dar care nu merg una fara cealalta. In departamentul de resurse umane trebuie sa tinem cont de legislatia muncii si trebuie sa tinem cont si de componenta umana. Suntem oameni inainte de a fi specialisti in legislatia muncii.

Asa ca inainte sa ajungem la ideea de necorespundere profesionala ar trebui sa ne gandim la formare profesionala.

Haideti sa vedem ce spune codul muncii despre formare profesionala:

Formarea profesionala a salariatilor are urmatoarele obiective principale:

a) adaptarea salariatului la cerintele postului sau ale locului de munca;
b) obtinerea unei calificari profesionale;
c) actualizarea cunostintelor si deprinderilor specfice postului si locului de munca si perfectionarea pregatirii profesionale pentru ocupatia de baza;
d) reconversia profesionala determinata de restructurari socioeconomice;
e) dobandirea unor cunostinte avansate, a unor metode si procedee moderne, necesare pentru realizarea activitatilor profesionale;
f) prevenirea riscului somajului;
g) promovarea in munca si dezvoltarea carierei profesionale.

Iata deci ca formarea profesionala este menita sa ne ajute salariatii sa se adapteze la cerintele postului, sa ii ajute sa dobandeasca anumite cunostinte de care au nevoie pentru a-si realiza activitatile profesionale.

Deci exista si angajatori care in loc sa invoce necorespundere profesionala merg pe formare profesionala. Desigur, acolo unde se poate. Dar noi plecam de la premisa ca nu am angajat oameni nebuni in companie, nici oameni complet nepotriviti, ci oameni care desi nu le stiu pe toate, pot invata.

Acolo unde exista vointa exista si rezultate. Alegeti formarea profesionala a salariatilor. Investiti in oamenii pe care mai tarziu va veti baza cu toata increderea.

Sa avem succes in tot ce facem si sa nu uitam sa construim echipele pe care ni le dorim! Despre asta este vorba in managementul resurselor umane.

O zi minunata,
Maria Nicutar

Dragi cititori, va reamintesc un lucru important despre sectiunea mea de legislatia muncii. Aceste articole de legislatia muncii si managementul resurselor umane sunt pur informative. Va ajuta sa va faceti o idee mai clara despre legislatia muncii si HR. Va rog sa nu le folositi pentru a lua decizii de ordin juridic fiindca orice situatie in care va regasiti poate sa presupuna si alte variabile de care sa tineti cont, un context aparte, o situatie mai complexa sau mai aparte, informatii unice de la un caz la altul. Asadar, oricand doriti sa luati decizii juridice, este esential sa va sfatuiti cu un specialist in legislatia muncii, cu un expert in legislatia muncii, cu un consilier juridic sau cu un avocat specializat in dreptul muncii. Va recomand sa apelati la ajutor specializat daca sunteti in situatia unui conflict de munca sau credeti ca exista un conflict de munca in devenire.

Sanatate maxima si mult succes in tot ce faceti!

 

Owner si Creator www. marianicutar.ro | Jurnalista si Fotograf | Specializata in Legislatia Muncii, Managementul Resurselor Umane si Securitatea Muncii | Formator Autorizat | Tehnician Nutritionist

 

 

 

S-ar putea să-ți placă și...