Compensarea in bani a concediului de odihna este permisa doar la incetarea contractului

Legislatia muncii va pasioneaza la fel cum ma pasioneaza si pe mine? O decizie inteleapta, dupa cum ar spune fosta mea sefa, o consiliera juridica careia ii voi multumi toata viata fiindca m-a introdus in aceasta materie. Caci de legislatia muncii vom avea nevoie tot timpul, indiferent ca suntem angajati sau angajatori 🙂 Intr-o zi va veti deschide o mica afacere iar legislatia muncii va deveni cel mai bun aliat al vostru, cel care va va scapa de numeroase sanctiuni si amenzi. Necunoasterea legislatiei nu se invoca fiindca este inutila.

Astazi discutam despre situatia in care salariatii vor banii in loc de zilele de concediu de odihna pe care nu le iau pana la finalul anului. Deci, cum ar veni, trec in anul urmator cu zile de CO neefectuate si vor suma de bani in locul zilelor.

Legea spune clar faptul ca: „Compensarea in bani a concediului de odihna neefectuat este permisa numai in cazul incetarii contractului individual de munca.”

Nu avem nicio exceptie de la aceasta regula, cel putin nu la ora actuala si nu din cate stiu eu. Corectati-ma daca gresesc.

In concluzie avem grija sa dam salariatilor zilele de CO care li se cuvin si daca nu le-au efectuat in anul in curs, le raportam anul viitor. Deci le adunam cu cele de anul viitor si le vor lua cat de curand este posibil, de comun acord 🙂

Nu, zilele de CO nu sunt transferabile in mod automat. In situatia in care, din motive obiective si foarte serioase, un angajat nu si-a putut efectua zilele de CO, acestea nu se pierd si nu se platesc in bani, ci se vor efectua. Conform legii, zilele de CO se efectueaza in anul in care se cuvin. Acum, desigur ca mai pot aparea situatii obiective si serioase cand zilele de CO nu se efectueaza la timp.

Va salut cu drag si va doresc multa sanatate!

Dragi cititori, va reamintesc un lucru important despre sectiunea mea de legislatia muncii. Aceste articole de legislatia muncii si managementul resurselor umane sunt pur informative. Va ajuta sa va faceti o idee mai clara despre legislatia muncii si HR. Va rog sa nu le folositi pentru a lua decizii de ordin juridic fiindca orice situatie in care va regasiti poate sa presupuna si alte variabile de care sa tineti cont, un context aparte, o situatie mai complexa sau mai aparte, informatii unice de la un caz la altul. Asadar, oricand doriti sa luati decizii juridice, este esential sa va sfatuiti cu un specialist in legislatia muncii, cu un expert in legislatia muncii, cu un consilier juridic sau cu un avocat specializat in dreptul muncii. Va recomand sa apelati la ajutor specializat daca sunteti in situatia unui conflict de munca sau credeti ca exista un conflict de munca in devenire.

Sanatate maxima si mult succes in tot ce faceti!

 

Owner si Creator www. marianicutar.ro | Jurnalista si Fotograf | Specializata in Legislatia Muncii, Managementul Resurselor Umane si Securitatea Muncii | Formator Autorizat | Tehnician Nutritionist

 

 

 

S-ar putea să-ți placă și...