Cele mai simple muraturi: Castraveti in saramura

Nu exista iarna fara castraveti in saramura. Sau cel putin nu in familia noastra. Si nici fara gogonele, sa fie clar! Muraturile sunt esentiale pe timp de iarna fiindca asigura nutrienti importanti si probiotice minunate pentru sanatatea sistemului nostru digestiv.

Cum punem noi muraturi pentru iarna?

Iata ingredientele de care avem nevoie pentru a pune muraturi pentru iarna:

  • castraveti
  • sare de muraturi
  • marar uscat
  • boabe de piper
  • boabe de mustar
  • foi de dafin
  • usturoi
  • ardei iute (optional, atentie!)
  • frunze de visin (daca aveti)
  • morcovi rondele (optional)

Cum procedam pentru a obtine cele mai simple muraturi pentru iarna:

  1. Castravetii se spala si se aseaza in borcane.
  2. Adaugam dafin, piper, catei de usturoi, marar uscat.
  3. Separat dizolvam sare in apa rece. Folosim 1 lingura cu varf la 1 litru de apa.
  4. Turnam apa in borcan si infiletam bine.
  5. Dati castravetii pe balcon, la rece. Deschideti borcanul nu mai devreme de 2-3 saptamani, ca sa fiti siguri ca sunt facuti.

Da, puteti sa mai agitati borcanul din cand in cand. Eu uit de el si castravetii sunt foarte ok dar stiu ca sunt multi oameni care vantura castravetii. Ce sa spun, eu nu am facut asta pana acum…

Sanatate maxima si spor la muraturi exceptionale!

S-ar putea să-ți placă și...