Deserturi sanatoase pentru copii: Cous Cous cu lapte si vanilie

Cine vrea sa manance mai sanatos ar trebui sa isi aloce putin timp pentru prepararea mancarurilor, cumparaturi cu lista si pix in mana, calcul caloric de baza, minim o vizita pe an la medicul nutritionist si de aici putem incepe sa consolidam o stare optima de sanatate.

Deserturile sunt in mod special un subiect pe care eu il iubesc si caruia ii acord atentie maxima fiindca la noi in familie avem persoane cu diabet si fiindca eu insami sunt predispusa la aceasta boala.

Mai mult, pe noi cei din familia noastra (si cred ca si pe multi alti oameni din lumea intreaga) dulciurile ne dau peste cap. Adica ele ne strica dieta. Ca noi nu prea suntem dusi pe la fast food. Adica mergem si noi ca tot omul, o data pe luna, maaaxim. Sunt si luni in sir in care copiii mei nu mananca un cartof prajit, jur. Nu cer ei. Nici eu nu ii invit.

Dar la dulciuri nu spune nimeni nu. Si nici nu au nevoie sa fie invitati. Cer ei singuri. Si vor prostii mari, adica batoane de ciocolata, bomboane, bezele, baklava, chestii suuuper dulci.

Si din cand in cand mai intervin si eu si le pregatesc ceva simplu si rapid, un desert de casa. Azi vedem impreuna cum se face cous cous cu lapte si vanilie.

Lista de ingrediente:

  • 10 linguri cous cous
  • 2 cani de lapte clasic sau vegetal
  • scortisoara
  • 2 plicuri zahar vanilat sau extract de vanilie

Cum se pregateste cous cous-ul cu vanilie:

  1. Dam laptele in clocot, unul singur. Adaugam zaharul vanilat sau extractul de vanilie si stingem focul.
  2. Cous cous -ul se pune intr-un bol de portelan, sticla rezistenta, nu plastic.
  3. Laptele fierbinte se pune peste cous cous cat sa il acopere cu 2-3 degete, ca la bere cand face spuma.
  4. Acoperim vasul cu o farfurie.
  5. Mai invartim din cand in cand cu o lingura/ furculita.
  6. Cand cous cous -ul este umflat perfect, il punem in boluri si presaram putina scortisoara.

Evident ca daca va place sa aveti mai mult lapte, adaugati mai mult. Cam atat, un desert simplu. Doar v-am spus ca am o viata complicata si nu vreau sa o complic si mai mult 😊

Sanatate maxima si mult succes in tot ce faceti!

S-ar putea să-ți placă și...