Sfetnicul tainic, de Mona Lisa Schulz

Exista carti si carti. Unele sunt memorabile, pe altele le citim doar partial. Si apoi le abandonam. Le facem cadou altor oameni, unora consideram ca li se potrivesc mai bine decat noua. Si apoi exista si acele carti memorabile, pe care ai vrea sa le faci cadou dar pentru asta va trebui sa cumperi un exemplar nou. Nu vei renunta la al tau fiindca se prea poate sa vrei sa recitesti cartea sau macar anumite pasaje minunate.

Cartea de azi este „Sfetnicul tainic”, de Mona Lisa Schulz. Este o carte foarte puternica, una pe care va invit sa o cititi cu markerul in mana, creioane, carioci, pixuri cu gel, ce vreti voi. Va veti face numeroase insemnari si poate veti scrie si comentarii personale.

Ideea de baza in jurul careia se invarte cartea este ca bolile au cauze emotionale, cel mai adesea. Si cauzele emotionale pot declansa boli si afectiuni numeroase, la care suntem sau nu predispusi din punct de vedere genetic. Daca va atrage ideea de vindecare emotionala, aceasta carte vi se potriveste.

Mona Lisa Schulz este doctor in medicina si doctor in filosofie, neuropsihiatru. Este evident ca poate diseca o afectiune din mai multe perspective.

Depresie, anxietate, oboseala, alergii, probleme de greutate si digestive. Acestea sunt doar cateva dintre bolile care pot avea cauze emotionale. Da, la baza lor pot sta si probleme hormonale si de alimentatie, clar. Insa felul in care gandim si modul in care ne modelam starea emotionala pot face diferenta intre boala si stare de sanatate.

356 de pagini are cartea si sunt pagini scrise bine, cu idei importante. Nu este o carte greu de citit. Dimpotriva, este o carte care curge lin, cu idei care se inlantuiesc minunat.

Spor la citit si sanatate maxima!

S-ar putea să-ți placă și...