Tiramisu de post, reteta simpla si rapida

Tiramisu de post se pregateste super simplu, super rapid. Este mult mai rapid decat tiramisu clasic pentru ca varianta de post nu are nevoie de batut albusuri spuma tip bezea.

Tiramisu de post este optiunea mea pentru zilele de post si pentru zilele in care nu vreau sa consum alimente de origine animala. Incerc sa trec pe verde cat mai mult posibil.

Iata de ce ingrediente aveti nevoie pentru a pregati tiramisu de post:

  • 1 pachet de piscoturi
  • 8 borcane mici de iaurt vegetal (soia, migdale, cocos etc.)
  • zahar vanilat
  • extract de vanilie
  • esenta de rom
  • cafea tare
  • cacao pudra

Mod de preparare pentru cel mai bun tiramisu de post din lume:

  1. Pregatim o cafea tare, aromata. O lasam sa se raceasca. Adaugam in ea esenta de rom, zahar vanilat, extract de vanilie.
  2. Separat amestecam iaurturile cu 6 linguri de zahar.
  3. Inmuiem piscoturile in cafea si le asezam intr-o tava potrivita.
  4. Peste stratul de piscoturi inmuiate in cafea, adaugam iaurtul vegetal.
  5. Asezam un nou strat de piscoturi pana cand terminam si umplem tava.
  6. Adaugam iaurtul vegetal la final.
  7. Dam la frigider pentru minim 2-3 ore.
  8. Cand servim, adaugam cacao pudra. Este optional. Copiii mei nu vor cacao la final asa ca pentru ei pregatesc fara cacao. Eu vreau cu multa cacao fiindca tiramisu este mai gustos asa.

Dragii mei, tiramisu se poate pregati si in varianta de post. Tiramisu de post este super delicios si se pregateste super rapid. Este un desert mai slab caloric decat tiramisu clasic. Tiramisu de post este un desert pe care il poti servi cand ai o dieta vegana – vegetariana.

Pentru ca toata reteta sa fie de post, aveti nevoie de piscoturi de post. Asta inseamna ca trebuie sa le gasiti in varianta de post la magazin sau sa le pregatiti in casa. Ale mele nu sunt de post, dar caut si va dau de stire daca reusesc sa gasesc. Nu stiu daca m-as incumeta sa le fac in casa…

Mai mult, tiramisu de post este mult mai ieftin decat cel clasic. Nu mai ai nevoie de oua, de mascarpone si faci o economie foarte serioasa.

In loc de iaurt vegetal simplu, puteti folosi iaurt vegetal cu fructe. Da o aroma aparte oricarui tiramisu, indiferent daca aveti la masa doar adulti sau aveti si copii pofticiosi. Toata lumea va manca tiramisu de post. Este pur si simplu un deliciu.

Sper sa va placa si sa incercati aceasta reteta simpla, rapida si super sanatoasa!

Pofta buna si multa sanatate!

S-ar putea să-ți placă și...