Salariatul are dreptul la concediu platit pentru formare profesionala de pana la 10 zile lucratoare

Formarea profesionala reprezinta o obligatie ce revine angajatorului. Asa cum bine stim, Codul muncii spune faptul ca periodic trebuie sa ne trimitem salariatii la formare profesionala. Este o forma de protectie a dezvoltarii profesionale a salariatilor nostri. Ei se dezvolta, cresc, progreseaza, au sanse sa fie promovati si totul este in beneficiul angajatorului si a companiei sale.

Codul muncii spune cateva aspecte despre formarea profesionala:

Salariatii au dreptul sa beneficieze, la cerere, de concedii pentru formare profesionala.
Concediile pentru formare profesionala se pot acorda cu sau fara plata.
Concediile fara plata pentru formare profesionala se acorda la solicitarea salariatului, pe perioada formarii profesionale pe care salariatul o urmeaza din initiativa sa.
Angajatorul poate respinge solicitarea salariatului numai daca absenta salariatului ar prejudicia grav desfasurarea activitatii.

In cazul in care angajatorul nu si-a respectat obligatia de a asigura pe cheltuiala sa participarea unui salariat la formare profesionala in conditiile prevazute de lege, salariatul are dreptul la un concediu pentru formare profesionala, platit de angajator, de pana la 10
zile lucratoare sau de pana la 80 de ore.

Durata concediului pentru formare profesionala nu poate fi dedusa din durata concediului
de odihna anual si este asimilata unei perioade de munca efectiva în ceea ce priveste
drepturile cuvenite salariatului, altele decat salariul.

Va amintesc si principalele obiective ale eforturilor de formare profesionala a salariatilor:

a) adaptarea salariatului la cerintele postului sau ale locului de munca;
b) obtinerea unei calificari profesionale;
c) actualizarea cunostintelor si deprinderilor specifice postului si locului de munca si perfectionarea pregatirii profesionale pentru ocupatia de baza;
d) reconversia profesionala determinata de restructurari socioeconomice;
e) dobandirea unor cunostinte avansate, a unor metode si procedee moderne, necesare pentru realizarea activitatilor profesionale;
f) prevenirea riscului somajului;
g) promovarea în munca si dezvoltarea carierei profesionale.

Angajatorii au obligatia de a asigura participarea la programe de formare profesionala pentru toti salariatii, dupa cum urmeaza:
a) cel putin o data la 2 ani, daca au cel putin 21 de salariati;
b) cel putin o data la 3 ani, daca au sub 21 de salariati.

Asadar, daca angajatorul nu si-a respectat obligatia de a asigura pe cheltuiala sa participarea unui salariat la formare profesionala in conditiile prevazute de lege, salariatul are dreptul la un concediu pentru formare profesionala, platit de angajator, de pana la 10 zile lucratoare sau de pana la 80 de ore.

Evident ca aceasta cerere de concediu trebuie sa fie aprobata de angajator si trebuie sa devina subiectul discutiilor intre angajator si angajat. Cu alte cuvinte, totul se realizeaza de comun acord, ca multe lucruri in legislatia muncii.

Mult succes in tot ce faceti si spor la legislatia muncii!

S-ar putea să-ți placă și...