33 de retete vegetariene: Salate delicioase si sanatoase pentru fiecare gust

Din cele 33 de retete vegetariene prezentate in articolul de azi, sper mult sa va placa si sa va inspire cat mai multe. Le puteti adapta dupa cum doriti, cu ingrediente care va plac, care va fac bine, alimente care va priesc si va sunt recomandate de medicii vostri nutritionisti, daca aveti. Daca nu aveti medic nutritionist, atunci ascultati-va instinctul si alegeti ingredientele preferate pentru a le combina in salate delicioase si sanatoase.

Iata cele 33 de retete vegetariene de salate pe care vi le propun:

Salata de rosii, ardei gras galben, ceapa rosie, patrunjel, ulei, suc de lamaie, sare, piper. Este una dintre cele mai colorate si sanatoase salate din lume. Are de toate. Este ca un curcubeu asa ca ofera o paleta larga de nutrienti, vitamine, minerale si antioxidanti. Daca sunteti in cautare de salate sanatoase si retete vegetariene simple, aceasta este o idee castigatoare.

Salata de zucchini, ardei gras galben, ardei rosu, ardei portocaliu, suc de lamaie, ulei de masline, sare si piper. Este o mancare de post, o mancare sanatoasa, una dintre acele salate care vor impresiona musafirii aflati la masa. Nu multa lume stie cat de gustos este dovlecelul crud, inclusiv zucchini-ul. Este o legume care inunda organismul cu apa vie.

Salata orientala din cartofi fierti, castraveti murati, ceapa rosie, masline, sare, piper, ulei de floarea soarelui si otet. Niciun post nu poate sa treaca fara aceasta salata. Este una dintre cele mai faimoase retete vegetariene din bucataria noastra. Este si o mancare sanatoasa, mai ales daca lasati cartofii sa se raceasca bine, fiindca atunci contin amidon rezistent care se comporta ca fibrele sanatoase.

Salata de sfecla fiarta, telina data pe razatoare, patrunjel verde, sare, piper, otet, ulei de floarea soarelui. Salata de sfecla este o binecuvantare fiindca se spune ca poate curata sangele si limfa. Mie imi place si cu un catel de usturoi adaugat in compozitie.

Salata de rosii galbene, rosii clasice, castraveti, tofu dat pe razatoare, sare, piper, ulei si suc de lamaie. Daca nu aveti rosii cherry, nu va impacientati. Este o salata care merge perfect si cu rosii clasice. Le tocati marunt si vor lasa suc de rosii pe care il puteti manca gol sau cu paine.

Salata de telina data pe razatoare cu rosii, patrunjel, suc de lamaie, ulei de masline, sare si piper. Da, este una dintre acele salate care vor spune totul despre voi, ca gospodine creative. Nu toata lumea iubeste salatele dar cine o face, trebuie sa isi asume si o anumita doza de creativitate. Asta pentru ca nu poti manca aceleasi 2-3 salate in fiecare zi, oricat ar fi de sanatoase si delicioase.

Salata de rosii, zucchini feliat subtire, sare, piper, ulei de floarea soarelui, usturoi pisat marunt (optional). Cand am aflat prima data ca unii oameni folosesc dovleceii si zucchini in stare cruda, am zis sincer ca sunt nebuni. Dar vreau sa va spun ca dovlecelul crud este absolut minunat si foarte sanatos. Este chiar o optiune mai buna decat castravetele in orice salata doriti.

Salata de rucola, ardei kapia, tofu afumat, ulei de masline, suc de lamaie, sare, piper. Daca aveti tofu clasic, tocati-l sub forma de cubulete si prajiti un pic pe toate partile. Va avea un gust si mai bun. Il puteti adauga in orice salate doriti.

Salata de rucola cu rosii, ulei de masline, sare, piper, suc de lamaie. Rucola este si va fi mereu un ingredient minunat pentru salate sanatoase, retete vegane si vegetariene originale si creative.

Salata de varza alba cu ardei portocaliu, patrunjel, piper, sare, ulei de floarea soarelui si otet. Varza poate fi inlocuita de salata verde sau de salata iceberg pentru a realiza salate delicioase si super sanatoase.

Salata de rosii, patrunjel, ceapa rosie, ulei de masline, sare, piper, un catel de usturoi pisat marunt. Daca nu aveti rosii cherry, puteti folosi rosii clasice, tocate marunt. Este fix acelasi lucru. Eu obisnuiesc sa pun si un catel de usturoi in aceasta salata minunata.

Salata de varza alba, ardei kapia, patrunjel, marar, otet, ulei, sare, piper. Este probabil una dintre cele mai sanatoase salate din lume. Se prepara simplu si rapid si cred ca asigura o mare parte dintre nutrientii necesari unei dezvoltari armonioase a organismului.

Salata de castraveti tocati felii, ulei, otet, sare, fulgi de ardei iute. Este o salata inspirata din retetele culinare tailandeze. Puteti adauga si lemongrass daca aveti si coriandru, plus suc de limeta pentru gust specific tailandez.

Salata de broccoli fiert putin, castraveti, ceapa rosie, ardei kapia, ulei de masline, sare, piper, otet. Broccoli se fierbe foarte putin, atat cat sa il facem sa fie mai moale dar inca ferm si sa nu isi piarda culoarea verde-viu. Broccoli este o idee minunata in orice salata.

Salata de broccoli fiert, morcov, rosie, spanac, ulei de masline, sare, piper, seminte de susan negru. Este una dintre cele mai originale salate din cate am incercat pana acum. Broccoli este intotdeauna o idee buna pentru cina dar si pentru pranz. Si daca nu va place ca atare, il puteti include intr-o salata cu rosii.

Salata de zucchini tocat pe lung, rucola, masline, ulei de masline, suc de lamaie, sare, piper. Da, este o salata mai originala dar deosebit de sanatoasa. Zucchini este facut zoodles, adica sub forma de taitei. Eu am un aparat special, care a costat 6-7 lei. L-am luat din piata si seamana cu o unealta de curatat coaja de cartofi, doar ca are niste zimti.

Salata de rucola, ardei kapia, ceapa, ulei de masline, otet, sare, piper. Este o salata care merge bine si cu otet balsamic. Este minunata, o mancare sanatoasa, hranitoare si bogata in fibre.

Salata de broccoli fiert, ardei kapia in trei culori, rosii, cous cous fiert, sare, piper, ulei de masline, otet. Puteti sota putin legumele tocate marunt. Vor avea un gust si mai bun. Adaugati si un catel de usturoi in aceasta salata calda, extraordinar de gustoasa.

Salata de ardei gras in 3 culori, patrunjel, ceapa, fenicul, sare, piper, ulei de masline, suc de lamaie sau otet. Puteti imbogati aceasta salata dupa cum doriti, cu rosii, castraveti, andive samd.

Salata de rosii, patrunjel, ceapa rosie, busuioc, crutoane, ulei de masline, otet balsamic, sare, piper. Este o salata tipic mediteraneana, italieneasca, greceasca, cretana. Se consuma cu paine uscata, veche, cu crutoane facute in casa si neaparat cu ulei de masline de calitate buna.

Salata de patrunjel, ceapa, rosii, cous cous fiert, sare, piper, ulei de masline, suc de lamaie. Este una dintre salatele mele preferate, cu specific oriental. Este denumita salata tabbouleh si este minunata.

Salata de varza, patrunjel, rosii, ulei de masline, otet, sare, piper. Este una dintre cele mai delicioase si sanatoase salate din cate cunosc.

Salata verde, rosii, susan alb, susan negru, sare, piper, ulei de masline, suc de lamaie. Arata minunat datorita semintelor de susan alb si negru. Merge imbogatita si cu alte ingrediente, orice va place: masline, capere, felii de castraveti, andive, valeriana, busuioc, spanac si nu numai.

Salata de kale, rosii, ceapa alba, sare, piper, ulei de floarea soarelui, suc de lamaie. Kale este un ingredient minunat, original, sanatos, plin de fibre. Merita sa fie inclus in cat mai multe salate si retete vegetariene delicioase.

Salata de rosii galbene si rosii clasice, ceapa rosie, sare, piper, busuioc, ulei de masline, otet balsamic (optional)

Salata de varza, rosii, castraveti, ulei de floarea soarelui, sare, piper, otet. Cred ca este una dintre acele salate pe care merita sa le aveti in meniu macar o data pe saptamana. De ce? Pentru ca este un adevarat evantai de vitamine si minerale.

Salata de fenicul, sharon (kaki), clementine, suc de clementine, stafide. Este o salata de sarbatoare, numai buna de pus pe masa festiva de Craciun sau de Revelion.

Salata de castraveti, clementine, patrunjel, masline. Prima data cand am aflat despre acest tip de salate, am crezut ca nu imi vor placea fiindca sunt prea exotice. Dar adevarul este sa sunt pur si simplu minunate. Portocalele si clementinele fac orice salata mult mai buna. Te pacalesc sa mananci mai multa salata si aduc aport mare de vitamine si minerale.

Salata de rosii cu ceapa, patrunjel, crutoane, ulei de masline, sare, piper si usturoi (optional). Salata este denumita panzanella si este o salata cu specific italienesc. Cred ca este una dintre cele mai modeste si sanatoase salate din lume. Este pe cat de modesta, pe atat de sanatoasa si hranitoare. Esential este sa aveti ulei de masline de calitate foarte buna.

Salata de morcovi, telina, portocale, patrunjel, suc de portocale. Copiii mei iubesc aceasta salata, in mod special fiindca este dulce.

Salata de fenicul, morcov, castraveti, suc de lamaie. Puteti adauga si alte ingrediente, precum maslinele, ghimbir proaspat, sos dulce acrisor, capere si nu numai.

Salata de rosii cu oregano, ulei de masline si otet balsamic, sare si piper. Puteti sa adaugati in aceasta salata sanatoasa si cu specific italian-grecesc si alte ingrediente, precum andive, salata verde, ceapa si nu numai.

Salata de castraveti, seminte de dovleac, fulgi de ardei iute, sare, ulei de masline, suc de lamaie. Si aceasta salata merge incercata macar o data. S-ar putea sa va placa foarte mult, cu toate ca este ceva inedit si automat riscant. Ce pot sa va spun este ca la mesele festive se mananca toata, pana la ultima samanta de dovleac.

Sper mult sa va placa aceste 33 de idei de salate sanatoase si delicioase. Sunt retete vegetariene simple si rapide, pe care eu le-am incercat, testat, retestat, imbunatatit in mod continuu si acum le prepar cu mare drag. Stiu ca se vor consuma de catre toti membrii familiei pentru ca sunt adaptate pentru a fi servite si adultilor, si copiilor. Pentru copii voi adauga separat ingrediente precum: masline fara samburi, seminte de floarea soarelui, nu voi adauga fulgi de ardei iute si nici prea mult piper. Pentru copii voi adauga suc de limeta sau de lamaie in loc de otet, fiindca lor nu le place. Salatele sunt si pentru copii iar o solutie minunata este sa le serviti salatele din boluri mici, foarte mici. Ca pentru incepatori. Salatele nu mai par asa de fioroase cand sunt servite in boluri mici si frumoase.

Eu le-am spus copiilor mei ca vreau sa incerce salatele, macar cate 1-2-3 furculite. Si daca nu le plac, nu ii obliga nimeni sa le consume. Doar sa incerce. Mare este surpriza cand incearca salatele si apoi realizezi ca le termina. Fara chin. Cu drag.

Sa fim sanatosi si sa avem inspiratie sa realizam preparate culinare sanatoase, zi de zi!

 

Tehnician Nutritionist | Licentiata in Jurnalism si Stiintele Comunicarii | Formator Autorizat | Blogger si Copywriter | Fotograf

S-ar putea să-ți placă și...