Dieta mediteraneana: 12 alimente care te ajuta sa slabesti sanatos

Dieta mediteraneana este in topul celor mai sanatoase diete din lume. In acelasi timp, dieta mediteraneana este simpla si rapida. Se tine usor, nu este o dieta care sa impuna eforturi mari si nici nu merge la extreme. Dimpotriva, dieta mediteraneana este super permisiva si include alimente din categorii foarte variate.

Dieta medieteraneana se bazeaza pe alimente care favorizeaza slabitul natural si care aduc satietate, pe langa nutrientii importanti pe care altfel am fi tentati sa ii luam din suplimente 🙂

Iata cele 12 alimente sanatoase de baza in dieta mediteraneana: 

  1. Ulei de masline
  2. Nuci variate si avocado
  3. Seminte de in si de chia
  4. Iaurt grecesc
  5. Peste
  6. Linte, naut, fasole
  7. Cous cous, quinoa, cereale integrale
  8. Citrice diverse, lamai, limete, portocale
  9. Verdeturi aromatice proaspete si uscate
  10. Branza feta, de vaci, de capra, telemea
  11. Legume diverse: rosii, dovlecei, ardei etc.
  12. Masline, capere 🙂

Nautul si pasta de susan, plus uleiul de masline sunt 3 ingrediente esentiale in dieta mediteraneana. Si daca vreti sa le folositi pe toate intr-o singura reteta, aceea ar fi humusul, o pasta de naut fiert si blenduit fin + pasta de susan (tahini) + ulei de masline, suc de lamaie, sare, piper, boia de ardei, patrunjel verde, chimion macinat.

Iaurtul grecesc este si el de baza in dieta mediteraneana. Eu il mai combin uneori cu castraveti tocati marunt, patrunjel verde, ulei de masline, un catel de usturoi, verdeturi aromatice si obtin o salata mediteraneana delicioasa. Este ca un fel de tzatziki, un preparat culinar clasic in bucataria mediteraneana.

Salata de ton cu avocado, sare, piper, ulei de masline, suc de lamaie, busuioc si paine integrala = o reteta clasica din dieta mediteraneana, un preparat care incorporeaza grasimi sanatoase, proteine, fibre si antioxidanti multi.

Fructele de padure sunt si ele nelipsite in dieta mediteraneana, fie ca sunt coacaze, afine, mure, zmeura, catina si nu numai. Sunt alimente care te ajuta sa slabesti sanatos.

Nucile de tot felul sunt de baza in dieta mediteraneana, fiind cunoscut faptul ca grecii, cretanii, italienii si spaniolii au o portie de nuci la ordinea zilei. Se spune ca nucile pastreaza arterele curate si mintea limpede si agera 🙂 De asemenea, sunt alimente care te ajuta sa slabesti sanatos si care pot regla colesterolul.

Patrunjelul se foloseste foarte des in dieta mediteraneana, atat pentru aroma cat si ca ingredient de baza in diverse salate.

Pastele de grau dur si pastele integrale se folosesc foarte des in diverse retete inspirate din dieta mediteraneana. Am lasat mai jos o imagine cu desertul meu preferat din dieta mediteraneana: pasta fierte amestecate cu nuca, miere si scortisoara. Chiar este un desert de nota 10 din toate punctele de vedere.

Rosiile sunt esentiale in dieta mediteraneana, atat crude, cat si in diverse preparate culinare delicioase. Desigur, rosiile sunt alimente care te ajuta sa slabesti sanatos si in cel mai gustos mod cu putinta 🙂

Salata de rosii cu masline, busuioc, ceapa, ulei de masline, paine cu masline 🙂 Este o salata tipic mediteraneana pe care eu o cunosc din bucataria italieneasca. Se numeste salata panzanella si este absolut minunata.

Pestele se gaseste destul de des in retetele inspirate din dieta mediteraneana. Eu am folosit somon in reteta de mai jos dar va recomand si pastrav, sardine, sprot, ton, orice peste va place.

Frigarui vegetale la gratar: dovlecei, zucchini, vinete, ceapa, rosii, ardei kapia. Tocam legumele in cuburi si le stropim cu ulei de masline, sare, piper, boia de ardei. Punem frigaruile la gratar si obtinem un gratar specific grecesc 🙂 Toate sunt alimente care te ajuta sa slabesti sanatos si care ajuta la reglarea colesterolului si a tranzitului 🙂

Curmalele sunt si ele nelipsite din dieta mediteraneana, alaturi de caise confiate, smochine si stafide 🙂

Humus cu salata de patrunjel pe lipie libaneza, o combinatie 100% mediteraneana.

Paste cu rosii, masline negre si verzi, ulei de masline, putin usturoi, busuioc verde si sare. Este o mancare sanatoasa, specific mediteraneana.

Salata de vinete cu ulei de masline si ceapa rosie = un alt preparat culinar specific mediteranean.

Capere, intalnite in numeroase retete grecesti si italiene, cretane si turcesti. Dieta mediteraneana se bazeaza pe capere mai putin decat pe masline dar totusi intr-o masura foarte mare. Caperele sunt de fapt muguri de flori 🙂 Si sunt super bogate in antioxidanti.

Paine integrala, crema de branza, sos pesto si rucola 🙂 Este o incununare a dietei mediteraneene intr-o simpla farfurie, intr-o simpla gustare. Toate aceste 4 ingrediente sunt esentiale in dieta mediteraneana.

Salata de rucola cu masline, feta, capere, ulei de masline, suc de lamaie. Nu mai este nevoie de sare fiindca maslinele si caperele sunt oricum suficient de sarate. Este o salata tipic greceasca – mediteraneana.

Salata de spanac, rucola, rosii, ceapa, ardei kapia, limeta, avocado, morcov, ulei de masline, sare, piper. Cred ca este una dintre cele mai complete salate din cate am incercat pana acum si una dintre cele mai delicioase preparate culinare pe care le puteti avea pe masa pentru cei dragi voua 🙂  Cred ca aceasta salata defineste dieta mediteraneana cel mai bine.

Cartofii fierti si cartofii copti sunt si ei esentiali in dieta mediteraneana. Si daca ii stropiti cu verdeturi aromatice, mujdei si ulei de masline, deja discutam despre un preparat culinar super sanatos, super complex. Cat timp consumam cartofii in cantitate mica si nu ii prajim, sunt alimente care te ajuta sa  iti pastrezi silueta sau sa slabesti. Asigura satietate, acesta este secretul lor.

Sunt si alte alimente si categorii de alimente care ajuta la slabit, promoveaza sanatatea inimii si a sistemului digestiv, a sistemului cardiovascular si nu numai, toate inspirate din dieta pe care medicii si nutritionistii o accepta la unison ca fiind printre cele mai sanatoase dintre toate dietele. Promit sa mai revin cu si mai multe articole despre dieta mediteraneana.

Dieta mediteraneana imi aduce aminte de Grecia 🙂 Si o asociez cu o vacanta eleganta in Italia, poate in Toscana sau in Calabria 🙂 Ar fi un vis devenit realitate!

Pana atunci, va salut cu drag si va doresc multa sanatate, energie pozitiva si succes in tot ce faceti!

 

 

Tehnician Nutritionist | Licentiata in Jurnalism si Stiintele Comunicarii | Formator Autorizat | Blogger si Copywriter | Fotograf

S-ar putea să-ți placă și...