Gem de portocale, lămâi, clementine și ghimbir. Reteta simpla si rapida

Iubim gemurile si dulceturile, ba chiar si marmeladele. Insa cel mai mult iubim produsele facute in casa. Cred ca sunt mai bune doar fiindca le pregatim noi :))) Suntem divine si suntem si modeste pe deasupra.

Azi va ofer o reteta delicioasa de gem de portocale, lamai, clementine si ghimbir. Si va asigur ca o sa va placa foarte mult pentru ca este altceva decat ce ati gustat pana acum. Gem de cirese, capsuni, prune etc., cred ca toti le-am gustat macar de vreo 10-100 de ori in viata :)) Dar cum ar fi daca am incerca si ceva nou si mai indraznet, mai ales ca acum vine Craciunul si vrem ceva festiv 🙂

Iata de ce ingrediente consider eu ca aveti nevoie pentru un minunat gem de portocale, lamai, clementine si ghimbir:

  • 1 kg de portocale decojite si tocate cuburi
  • 500 g clementine decojite si feliate
  • 2 lamai decojite si taiate cuburi
  • 2oo g ghimbir tocat cuburi
  • 2 kg de zahar

Modul cel mai simplu de a pregati acest gem delicios:

  1. Tocam cuburi toate fructele si le punem la fiert cu tot cu zaharul intr-o oala mare la foc mic – mediu.
  2. Fierbem fructele minim 1 ora, 1 ora si jumatate. Amestecam in mod constant ca sa nu se prinda gemul.
  3. Stingem focul si asteptam sa se raceasca putin ca sa putem sa folosim blenderul vertical si sa pasam fructele.
  4. Pasam fructele pana cand obtinem consistenta dorita.
  5. Punem gemul din nou la fiert pana cand da un clocot. Vrem ca gemul sa fie incins bine de tot cand il punem in borcane.
  6. Punem gemul in borcane si imediat punem capacul, bine infiletat. Probabil ca o sa pocneasca in curand din cauza ca temperatura gemului este mare iar in interiorul borcanului se va face un spatiu vidat perfect.
  7. Gemul se pune la rece, pe balcon sau in camara.

Gemul este aromat si picant, bogat in vitamine si in antioxidanti. Il consider un gem delicios, hranitor si excelent pentru Craciun 🙂

Sper sa va placa si sper din suflet sa il imbogatiti dupa cum doriti, cu sau fara ghimbir, cu sau fara scortisoara, cu sau fara cuisoare, cu sau fara cardamom. Caci acestea ar fi ingredientele care pot imbogati minunat acest gem de portocale.

Va salut cu drag si va doresc multa sanatate!

 

S-ar putea să-ți placă și...