Dragilor, revin cu o reteta coreeana clasica, traditionala, autentica, pregatita de mine asa cum m-am priceput mai bine. Dupa ce am gustat Kimchi Jjigae la un restaurant coreean, m-am decis sa fac acasa acelasi lucru doar ca de data asta am inlocuit kimchi (varza murata coreeana) cu tofu.
Jjigae este tocanita in coreeana si se pronunta usor de tot = Gighe
In principiu, orice tocanita coreeana se numeste Jjigae si se asezoneaza cu ceva bun: kimchi, tofu, ssamjang, doenjang, gochujang etc.
Gochujang – pasta de ardei iute
Doenjang – pasta de soia fermentata (seamana cu Miso, pasta de soia fermentata japoneza)
Ganjang – sos de soia
Haideti sa vedem ce ingrediente am folosit eu pentru tocanita mea coreeana cu tofu, Doenjang – Ssamjang Jjigae:
- 2 cepe mari uscate
- 4 fire de ceapa verde
- 1 morcov mic
- 1 ardei kapia mare
- 4 linguri ulei de floarea soarelui
- 2 catei de usturoi
- o radacina mica de ghimbir
- 4 linguri sos de soia
- 2 linguri doenjang (pasta de soia fermentata)
- 2 linguri ssamjang (sos coreean pregatit din doenjang, gochujang, ulei de susan, ceapă, usturoi, ceapă verde, zahar)
- o cutie de tofu de 300 de grame
- 2-3 ciuperci shiitake sau ciuperci champignon sau ciuperci urechi de lemn
- o salata iceberg mica
- o punga de Ravioli cu ciuperci
Cum procedam pentru a pregati cea mai buna tocanita coreeana Jjigae:
- Tocam marunt morcovul, ardeiul capia, ceapa uscata si ceapa verde.
- Le sotam in ulei de floarea soarelui 2 minute la foc mare.
3. Imediat adaugam si salata iceberg tocata mare.
4. Salata iceberg se lasa si ea pe foc 2 minute la foc mare si apoi turnam 2 cani de apa in oala cu legume. Focul sa fie tot mare.
5. Scoatem tofu din cutie si stropim din plin cu sos de soia.
6. Deschidem cutiile de de ssamjang, gochujang, doenjang. Vom adauga din cutii direct in tocanita noastra cate o lingura din cele 2 sau 3 sosuri coreene. Puteti folosi doar doenjang si ssamjang sau gochujang sau doar doenjang. Orice combinatie merge 🙂
7. Tocam marunt 2-3 ciuperci. Eu am folosit ciuperci urechi de lemn pe care le-am lasat la clatit, inmuiat vreo 30 de minute si apoi le-am tocat si le-am pus in tocanita. Lasam ciupercile sa fiarba bine in tocanita.
8. In tocanita noastra adaugam si tofu care a stat in sos de soia.
9. Deschidem o punga de ravioli cu ciuperci, orice marca va place. Eu va arat ce am folosit eu. Ravioli se pun direct in tocanita si se lasa la fierb vreo 7-10 minute.
10. Spre final, mai adaugam niste ceapa verde si ardei iute.
Serviti cu incredere o tocanita delicioasa, o mancare coreeana adaptata pentru bucataria mea si pentru copiii mei care adora mancarea asiatica si le plac enorm ravioli cu funghi porcini – hribi 🙂 Sper sa va placa si sa va faceti curaj sa incercati aceasta mancare coreeaana delicioasa si sanatoasa. Puteti sa folositi ce ingrediente aveti la dispozitie, cu sau fara tofu, cu sau fara ravioli.
Sanatate maxima si mult succes in tot ce faceti!