Lucruri mărunte, rezultate mărețe, de Roger Fritz

„Lucruri mărunte, rezultate mărețe – Semnificația evenimentelor minore”, apărută la Editura Amaltea este cea mai nouă carte pe care am citit-o și pe care v-o recomand cu drag. Este scrisă de autorul Roger Fritz și mi-a oferit o perspectivă minunată asupra efectului de domino al acțiunilor mărunte, aparent nesemnificative sau având o ‘greutate’ prea mică.

Ei bine, ceea ce știm bine este faptul că succesele mari și esecurile majore nu apar peste noapte, ci, de cele mai multe ori sunt rezultatul compus al acțiunilor repetate, al deciziilor însumate, al consecvenței cu care brăzdăm realitatea de zi cu zi.

Sunt 127 de pagini scrise foarte bine, cu idei importante, menite să te aducă pe cel mai bun drum către succes personal și profesional.

Cartea m-a facut să înțeleg că viața este o serie nesfârșită de lucruri minore care determină de fapt ceea ce ajungem să devenim, gradul de fericire pe care îl experimentăm și soarta noastră.

Iar adevărul este că lucrurile minore ne automatizează o bună parte din viață. Ele devin obiceiuri și ele determină cum va arăta viitorul nostru. Deciziile mici sunt mai importante decât ne așteptăm fiindcă ele sunt repetate până când devin mărci personale și trăsături esențiale.

Îmi place mult faptul că întreaga carte este presărata cu citate inspiraționale care ne ajută să distingem între decizii înțelepte și decizii mai puțin inspirate în viață. Căsnicie, relația cu rudele, mediul de afaceri, relația la locul de muncă… Acestea sunt doar câteva dintre domeniile în care sfaturile autorului vor prinde extrem de bine oricărui cititor.

Este o carte foarte ușor de citit dar îți spun de la început că o sa dorești să iei notițe, să faci diferite exerciții de introspecție, să subliniezi pasaje importante. Eu am citit-o cu markerul evidențiator în mână și agenda mea alături.

Multe lucruri se schimbă când facem cunoștință cu idei noi. Cărțile sunt hrana pentru minte, combustibil pentru suflet. Ce ne-am face fără astfel de cărți care ne pot schimba perspectiva din care privim lucrurile în viață? Poate că am ramane aceeași, cu aceeași gândire, cu aceleași acțiuni și aceleași rezultate. Iar progresul poate fi la un micro-pas distanță.

Spor la citit și mult succes în tot ce îți propui!