Piure de linte roșie cu ulei de măsline și usturoi

O garnitura fabulos de buna! Este de asemenea si un piure delicios cu care putem inlocui cartofii si care automat vine la pachet cu nutrienti minunati.

Pentru cei care iubesc lintea rosie, iata o reteta delicioasa si sanatoasa, super hranitoare, bogata in fibre si proteine, antioxidanti, vitamine si minerale importante. 

Ingrediente necesare pentru un piure de linte delicios:

  • o cana de linte rosie (suficient pentru 2 adulti)
  • sare, piper, boia de ardei
  • chimion macinat sau ienibahar
  • 2 catei de usturoi
  • 2 linguri de ulei de masline
  • patrunjel verde

Mod de pregatire pentru piure de linte rosie:

  1. Clatim lintea rosie in mai multe ape.
  2. Fierbem lintea intr-o oala cu apa suficienta pana cand este perfect fiarta.
  3. Adaugam usturoi, sare, piper, boia de ardei, chimion, ienibahar, cimbru, oregano etc. Fiecare stie ce condimente ii plac.
  4. Optional, bagam blenderul vertical si obtinem piure de linte rosie.
  5. Eu am optat sa nu pun blenderul in piure si sa il las sa fie semi-maruntit, mai grosier putin. Tot piure este doar ca nu e asa de fin.
  6. Adaugam si putin ulei de masline si  patrunjel verde tocat marunt si servim.

Dragilor, daca as avea zilnic piure de linte rosie, nu m-as supara deloc. Este gustos, cremos, hranitor si foarte satios. Tine de foame mult timp si nu este deloc scump. O punga de linte rosie este cam la acelasi pret cu fasolea. Eu cumpar de multe ori linte rosie vrac si este foarte buna. Nu poti manca mult caci este foarte satioasa.

Sper sa va placa reteta mea, sa o incercati si sa va inspire sa folositi lintea rosie si lintea verde mai des.

Da, se poate obtine un piure delicios si cu linte verde, nu doar cu linte rosie. Suntem gospodine creative 🙂 Si pline de resurse!

Vă doresc poftă bună, sănătate maximă și inspirație culinară!

Nu uitați să adaptați ingredientele și cantitățile la propriile dvs. necesități și preferințe. Cantitățile folosite de mine sunt orientative și pot fi modificate astfel încât să vi se potrivească perfect.

Sănătate maxima și mult succes la rețete culinare sănătoase și delicioase!

Vă invit să mă urmăriți pentru și mai multe rețete de mâncare savuroasă: