Mancarea chinezeasca ne place enorm. O iubim, de fapt si de drept :)) Sa nu ezitam sa ne aratam adevaratele sentimente fata de nimic in viata :))) Este sfatul meu pentru toti cei dragi. Dragilor, aratati-va sentimentele, spuneti ce vreti sa spuneti, tineti-va departe de oamenii care va fac rau sau va ofera energie negativa si exprimati-va iubirea fata de cei dragi. Restul se rezolva de la sine, oamenii care chiar trebuie sa fie in viata voastra fiind cei care chiar vor ramane alaturi de voi.
Sa revenim la mancarea noastra :)) Vorbeam despre mancare chinezeasca. Va ofer o reteta super simpla de taitei cu ciuperci si ceapa verde + clasicul sos de soia. Este o mancare asiatica delicioasa, rapida si super simpla.
Iata de ce ingrediente aveti nevoie pentru a pregati o mancare chinezeasca acasa, rapid si simplu:
- 200 de grame de taitei Dan Dan sau orice alti taitei doriti si aveti, de grau, de orez etc.
- 500 de grame de ciuperci (Eu am folosit Champignon brune)
- 2 catei de usturoi
- 2 fire de ceapa verde
- 4 linguri de ulei de susan
- 10 linguri de sos de soia
- ardei iute tocat marunt sau pudra
- ghimbir proaspat sau pudra
Daca nu aveti chef sa fierbeti taiteii separat, ii puneti direct intre ciuperci, adaugati o cana de apa si puneti capacul. Taiteii fierb impreuna cu ciupercile si cu sosul 🙂
Mod simplu de pregatire a celei mai bune retete de mancare chinezeasca:
- Ciupercile se spala si se toaca, cu tot cu codite (Eu nu le arunc niciodata)
- Ciupercile tocate se incing la foc iute intr-o tigaie incapatoare cu usturoi tocat marunt, ardei iute tocat marunt, ulei de susan sau orice alt ulei aveti, amestecand mereu. Le lasam minim 10 minute la foc mare sau 30 de minute la foc mic-mediu. Vrem sa scada toata apa pe care ciupercile o lasa in mod natural si apoi vrem ca ciupercile sa se si rumeneasca putin.
- Separat, in timp ce ciupercile se fac, fierbem taiteii conform instructiunilor de pe pachet. Fiecare tip de taitei fierbe in timpul lui specific.
- Cand ciupercile sunt gata, adaugam peste ele sosul de soia, ghimbir, ceapa verde tocata marunt si lasam pe foc inca 2-3 minute. Acum se formeaza sosul si se amesteca perfect cu ciupercile. Avem ciuperci super aromate, in stil chinezesc.
- Peste ciupercile cu sos chinezesc vom adauga taiteii fierti si neclatiti, doar scursi de apa.
- Stingem focul si lasam taiteii sa stea linistiti in tigaia cu ciuperci si cu sos chinezesc. Se vor umfla si mai mult si vor absorbi o parte din sosul delicios asiatic.
Dragilor, asta e tot. Avem mai sus instructiunile pas cu pas de pregatire a unei minunate retete de mancare chinezeasca, o mancare asiatica simpla si delicioasa. Evident ca puteti folosi ce tip de taitei doriti, inclusiv spaghete! Da, eu folosesc spaghete cand nu am taitei in casa.
Si puteti sa nu folositi ardei iute daca stiti ca faceti preparatul acesta pentru copii sau pentru persoanele care nu suporta mancarea picanta. Mancarea chinezeasca nu trebuie sa fie intotdeauna picanta :)) Desi cred ca in China este mereu picanta, doar ca noi fiind romani puteti sa o mai adaptam pe ici pe colo 🙂
Va salut cu drag si va doresc multa sanatate si spor la retete culinare asiatice sanatoase si delicioase!
Tehnician Nutritionist | Licentiata in Jurnalism si Stiintele Comunicarii | Formator Autorizat | Blogger si Copywriter | Fotograf