Este cea mai simpla pasca din lume. Au decis toti cunoscutii mei, rudele, familia, prietenii. Are gust de pasca, seamana cu o pasca si are fix aromele de pasca pe care le cautam cu totii de Paste. Va las mai jos reteta si va asigur ca o sa va iasa bine din prima.
Pasca mea se face cu foi de placinta din comert, din acelea subtiri subtiri, FILO, pentru baklava sau pentru pateuri. Eu o cumpar pe cea mai ieftina marca si imi iese mereu fara niciun fel de probleme.
Iata de ce ingrediente aveti nevoie pentru cea mai simpla pasca cu foi de placinta:
- 1 pachet de foi de placinta FILO, subtiri, ca foaia de hartie
- 1 kg de iaurt gras, macar 3,5%
- 10 oua
- un praf de sare
- 10 linguri de zahar (se poate pune si mai putin, nu va afecta calitatea, decat va da gust dulce mai putin)
- 2 plicuri de zahar vanilat
- o esenta de rom
- 4 linguri de gris
- 6 linguri de ulei de masline sau de floarea soarelui
- coaja de portocala (optional)
- stafide (optional)
Mod de pregatire pentru pasca cu foia de placinta:
- Batem ouale intr-un bol mare, incapator. Le batem cu furculita pana cand se fac ca pentru omleta.
- Adaugam praful de sare si amestecam.
- Incorporam tot iaurtul si amestecam.
- Incorporam grisul si amestecam.
- Incorporam uleiul si amestecam.
- Incorporam zaharul vanilat, esenta de rom si zaharul si amestecam.
- Adaugam si coaja de portocala si stafide daca dorim. Copiii mei nu vor stafide. Asa ca adaug doar coaja de lamaie.
- Intr-o tava unsa cu putin ulei adaugam 2-3 foi subtiri una peste alta.
- Cu polonicul luam din compozitie si punem peste foi cam 4 polonice.
- Mai adaugam 4-5 foi peste compozitie si apoi turnam din nou compozitie de iaurt.
- Iar adaugam 4-5 foi si din nou turnam compozitie.
- La final, peste ultimele foi adaugate, mai punem putina compozitie, o intindem bine peste foi si dam tava la cuptor.
- Tava sta la cuptor cam 45 de minute la 180 de grade. Asteptam sa se rumeneasca frumos.
- Scoatem din cuptor cand e rumenita, asteptam sa se raceasca si apoi o portionam.
Dragilor, esenta este sa aveti destula compozitie cat sa puteti sa alternati foile de placinta. Cantitatea indicata de mine este suficienta pentru 1 pachet de foi de placinta. Daca vreti sa fie mai putin dulce, ii adaugati mai putin zahar. Daca vreti, in loc de iaurt puteti folosi smantana si atunci veti obtine o pasca cu foi de placinta si smantana. Nu este nicio tragedie daca folositi iaurt grecesc sau iaurt mai slab. E decizia dvs. De iesit oricum va iese bine.
Grisul are rol sa mai umfle putin placinta, sa o faca mai dodolana, mai grasuna, mai bine crescuta. Puteti renunta la gris daca doriti dar eu va recomand sa il adaugati, macar 2 linguri daca nu vreti mai mult. El face compozitia de iaurt cu ou sa fie mai spongioasa, mai buretoasa, mai pufoasa.
Va doresc succes, sa va iasa cea mai buna pasca cu foi de placinta si sa va impresioneze toti musafirii, sa fie incantati si sa va ceara reteta. Le spuneti ca e la mine pe blog 🙂
Va salut cu drag!
Cele mai noi retete de pe site>>>