Ce mancam la cina? O salata cu de toate! Un bol mare de salata care ne satura si care ne ajuta sa slabim in timp ce dormim. Se digera sigur pana la ora de culcare si da voie ficatului si stomacului sa se odihneasca, sa elimine toxinele din organism, sa ia o pauza.
Iata si cele 12 idei de cina sanatoasa, toate fiind salate delicioase si super hranitoare, cu care va promit ca nu o sa adormiti lihnite:
Salata curcubeu pentru colesterol si sanatatea ficatului
Salata de rosii cu ardei gras rosu, ardei gras galben, castraveti, ceapa, avocado, verdeturi aromatice uscate (mediteraneene, de Provence, cimbru, oregano, busuioc etc.), ulei de masline, suc de lamaie, sare si piper.
Salata orientala: cartofi, muraturi, masline
Restul este optional, dragilor. Nu va obliga nimeni sa mancati ceapa rosie, desi este bogata in antioxidanti si merita din plin sa fie in orice salata. Si daca nu vreti ou fiert, nu se supara nimeni. Salata orientala merge de minune si fara oua fierte.
Salata de rosii cu feta
Salata de rosii galbene si rosii clasice, feta sau telemea sau cas nesarat, castraveti, masline, ceapa, ulei de masline, suc de lamaie. Este o simfonie de arome din care mai lipseste doar un praf de piper si este o opera de arta. O sa va placa foarte mult si o sa fiti tentati sa puneti paine in ea. Eu ma abtin uneori si beau zeama ramasa ca sa nu inmoi paine in ea. Cu sau fara busuioc!
Branza de capra cu rosii
Branza de capra slaba se impaca bine cu rosiile si cu busuiocul. Mai punem si o mana de masline si stropim putin cu ulei de masline si o sa vedeti ca cina chiar e gata. Simplu, rapid, cu putine calorii. Eu mananc branza de capra in cantitati asa de mici incat ar putea sa fie considerata un condiment care sa dea gust la salata. Deci in niciun caz nu trec de 50 de grame de branza de capra.
Salata turceasca de patrunjel
Patrunjel tocat marunt de tot, rosii tocate marunt, cous cous fiert, ceapa tocata marunt, sare, piper, ulei de masline, suc de lamaie. Ingredientele trebuie maruntite foarte bine. Acesta este unul dintre secretele acestui preparat. Nu tine de foame asa de bine asa ca eu mai adaug alaturi de aceasta salata inca o mana de masline + un avocado.
Salata vitaminizanta de ardei gras
Salata de morcov cu ardei gras in 2 culori, ceapa, ulei de masline, zeama de lamaie, sare si piper. Este un preparat culinar cu specific asiatic insa se poate adapta cu usurinta la orice garnitura aveti de servit astfel incat sa se combine perfect. Adaugati alaturi de aceasta salata si cateva cuburi de branza ca sa fiti satui complet.
Salata alcalinizanta de fenicul
Salata de fenicul cu rosii, zeama de lamaie, sare, piper, ulei de floarea soarelui. Este o reteta mai eleganta si mai potrivita pentru mese festive, daca ma intrebati pe mine. Merge desigur si la o masa obisnuita insa daca aveti musafiri, va invit sa incercati aceasta reteta pentru ca va face senzatie. In aceasta salata va recomand sa puneti si niste peste, somon afumat, o sardina, un hering marinat etc.
Salata cu antioxidanti pentru ficat sanatos
Salata de rosii, castraveti, ceapa, patrunjel, salvie, ulei de floarea soarelui, zeama de lamaie, sare si piper. Salvia este bogata in antioxidanti si ofera o aroma incredibila. Va recomand sa folositi salvia si in ceai, nu doar in salate sau in tocanite. Eu adaug alaturi de aceasta salata si putin peste afumat.
Salata delicioasa de castraveti si ceapa rosie
Salata de castraveti, ceapa rosie, patrunjel verde, busuioc, ulei din seminte de dovleac, sare si piper. Nu aveam rosii in casa si am decis sa incerc sa combin castravetii cu ceapa si patrunjel iar rezultatul a fost foarte gustos. Va recomand sa incercati aceasta idee culinara, mai ales daca nu digerati bine rosiile. Eu pun alaturi de aceasta salata si cateva cuburi de branza.
Salata simpla de rosii cu ulei de masline
Salata de rosii cu ulei de masline si busuioc, sare si piper. Eu o consum cu 2-3 felii de paine integrala alaturi 🙂 Este pur si simplu o cina sanatoasa si super hranitoare. Imi aminteste de Italia 🙂 Daca doriti, adaugati si branza alaturi de rosii. Eu de multe ori nu mananc decat rosii cu ulei de masline, busuioc, sare si piper + paine. Painea trebuie obligatoriu sa fie integrala ca sa aiba proteine si fibre care tin de foame.
Salata de varza rosie cu morcov
Salata de varza rosie, castraveti, morcovi, zeama de lamaie, ulei de masline, sare si piper. Varza rosie este delicioasa si merita folosita in numeroase retete culinare, nu doar in cea clasica, cu otet si ulei. Evident, alaturi de salata pun si cateva bucatele mici de macrou afumat sau orice peste afumat sau marinat am in frigider.
Salata bogata in fibre cu telina si morcovi
Salata de telina, morcovi, ardei gras, dovlecel, patrunjel, sare, piper, zeama de lamaie si ulei de masline. Este o salata bogata in fibre si super potrivita chiar si la cina fiindca satura si aduce aport mare de proteine.
Salata pentru energizare si vitaminizare
Salata de castraveti, ardei kapia, patrunjel, masline, zeama de lamaie, ulei de masline, sare. Evident ca eu voi adauga si 1-2 felii de paine la aceasta salata pentru ca sosul care se formeaza este absolut delicios.
Salata italieneasca panzanella
Salata de rosii, busuioc, ceapa, crutoane, ulei de masline, zeama de lamaie, sare. In Italia i s-ar spune salata panzanella si era pe vremuri mancarea oamenilor super modesti. Se folosea paine invechita si este o salata absolut minunata.
Cine refuza salata de rosii in care poti inmuia paine?
Salata israeliana cu Sharon
Salata de fenicul, sharon (kaki), clementine, stafide, suc de clementine. Este o salata mai exotica, mai eleganta, potrivita pentru cei care vor ceva special. Eu o prepar de obicei la Craciun insa e bine de incercat imediat ce apar fructele kaki la magazin, adica incepand cu luna noiembrie.
Salata de telina cu rosii, elixir al tineretii
Salata de telina, rosii, patrunjel, ulei de masline, sare, suc de lamaie. Este o salata satioasa si super bogata in antioxidanti. O recomand cu drag celor care doresc sa consume salata in loc de cina sau poate salata cu o garnitura usoara alaturi (cartofi copti, pilaf, orez basmati simplu, o mana de paste… etc.)
Dupa cum vedeti, sunt salate super simple, usor de pregatit si majoritatea sunt din ingrediente pe care le gasim peste tot, in orice supermarket intram. Deci nu va trimit dupa trufe salbatice sau inima de anghinare bio, culeasa de calugari de pe colinele unei manastiri din Franta.
Folosesc ingrediente banale, simple, cat se poate de ieftine si le combin intr-un bol de hrana care ma lasa sa ma bucur de o greutate corporala cu care sunt multumita.
Si noi femeile stim cat de mult conteaza greutatea de pe cantar, felul in care iti vin blugii abia cumparati, modul in care se aseaza o bluza pe abdomen si cat de sprintene suntem cand stim ca suntem mai slabe decat eram saptamana trecuta ?
Retete sanatoase, inspirate din dieta mediteraneana aici.
Ma puteti urmari si pe Facebook si pe Instagram 🙂