Am o cunostinta. Nu e prietena mea dar este o persoana care si-a deschis sufletul fata de mine. Si mi-a zis ca de cate ori se supara, se infurie, se intristeaza, se ingrijoreaza, are arsuri la stomac. Dar asa de puternice incat nu stie cum sa le mai calmeze si chiar o tin treaza seara. Seara ii vin in minte certurile si situatiile de la locul de munca si se pornesc niste arsuri groaznice.
Si evident ca am intrebat-o care e cea mai grava situatie care o tine treaza seara. Mi-a zis ca este relatia cu seful ei, care are o atitudine dificila tare de tot. Si normal ca am intrebat-o daca a discutat in vreun fel cu el, sa lamureasca, sa stabileasca conditii optime de lucru, sa vada ce e de facut.
Si mi-a spus ca niciodata in viata ei nu a spus nimanui nimic, ca sa nu supere. Nici fostului sot, nici copiilor, nici parintilor, nici vecinilor, nici colegilor, nici sefilor, nimanui, nimic din ce a deranjat-o. Ca nu vrea sa fie o persoana dificila, sa iste conflicte, sa isi piarda jobul, sa faca tam-tam. Ca ea e o persoana impaciuitoare.
Dar noi stim bine ca toate cuvintele nespuse si toate emotiile pe care le innabusim, raman undeva innabusite. Caci daca le blochezi, stau undeva acolo. Ce fac ele acolo, habar nu am.
Dar eu cred ca biologia se combina minunat cu spiritualitatea si cu psihologia. Trebuie sa faca echipa buna. Si cred ca o suparare se va transpune in ceva in corpul omului. Si viceversa, o stare de bine in plan emotional si psihologic se va transpune intr-o forma in plan fizic.
E aproape de ulcer cunostinta mea. Ii e frica sa mearga sa verifice. Si nu discuta cu oamenii cu care are relatii tensionate pentru ca nu vrea sa deranjeze. Fuge de oamenii care o supara, prefera sa se indeparteze decat sa deschida gura si sa spuna.
Stii, poti sa spui ceva si fara sa superi. Nu trebuie sa tipi neaparat. Poti sa comunici simplu, cu ce cuvinte ai la tine, chiar si cu vocea tremuranda. Poti sa spui ce ai pe suflet, sa te deschizi, sa fii vulnerabil, sa spui ce ai in inima ta. Sa nu tii in tine nimic. Sa ai curaj sa spui, sa vorbesti, chiar cu riscul de a parea un om dificil. Asta e, nu suntem toti perfecti! Unii nu suporta sa se fumeze in birou cu noi. Unii nu vor sa culeaga sosete murdare de pe podea, unii nu vor sa aiba o relatie cu un om care nu depune niciun efort sa faca relatia mai buna. Poate ca trebuie sa vorbim, nu sa tinem in noi. Si cred ca poate fi un proces eliberator, ca o gura de aer pe care ne permitem sa o tragem pana la capat, pana la ultima alveola din plamani.
Cred ca emotiile nu trebuie innabusite. Ele sunt facute sa fie traite, comunicate, aduse la suprafata. Sa ne aratam bucuria e simplu, e frumos. Dar sa ne aratam supararea? Asta e oare urat si ne face oameni urati si indezirabili? Conteaza cum o faci. Caci daca stii sa te porti si stii sa vorbesti, poti sa spui orice doresti! Chiar si adevarul!
Sa aveti succes in tot ce faceti si sanatate maxima!
