Da, acasa se pot face cartofi wedges geniali si nu aveti nevoie de cine stie ce ingrediente si aparate speciale. Cartofii wedges sunt ca si cartofii prajiti doar ca nu sunt prajiti, ci se fac la cuptor. Au si ei nevoie de putin ulei dar nu va imaginati ca veti folosi prea mult.
Haideti sa vedem care sunt ingredientele de care veti avea nevoie pentru cei mai buni cartofi wedges mancati vreodata:
- 2 kg de cartofi cu coaja curata!
- 6 linguri de ulei de floarea soarelui
- sare, piper, boia de ardei iute sau dulce
- 2 linguri mari de verdeturi aromatice uscate: cimbru, oregano, busuioc, salvie, etc.
- 4 catei de usturoi pisati marunt de tot, ca un fel de mujdei
Mod simplu de pregatire pentru cei mai buni cartofi wedges facuti acasa:
- Spalam cartofii bine de tot.
- Tocam cartofii in 8-10 bucati fiecare.
- Amestecam uleiul cu sare, piperul, boiaua, verdeturile aromatice uscate si mujdeiul. Se formeaza un sos.
- Cu sosul format vom manji toti cartofii bine de tot.
- Intr-o tava de cuptor, pe o foaie de copt, punem cartofii in mod uniform. Incercam sa nu stea unii peste altii chiar gramada.
- Dam tava la cuptor si o lasam la 150 de grade Celsius vreo 2 ore. Apoi, in ultima jumatate de ora, dam focul la 200 de grade. Acum se vor rumeni.
- Stam cu ochii pe cartofi si ii mai rotim cu o paleta, ca sa se faca uniform. Si daca sunt deja rumeni, stingem focul.
Cartofii wedges se servesc ideal cu sos de iaurt si mujdei sau cu ketchup sau cu salata verde 🙂 Voi decideti cum ii serviti si voi decideti ce condimente puneti peste cartofii care merg la cuptor. Eu pun uneori si putin curry in sosul cu care manjesc cartofii inainte sa intre la cuptor si uneori pun si fulgi de ardei iute ca sa iasa cartofii wedges picanti, cum vor copiii mei 🙂
Sanatate maxima si mult succes in tot ce faceti!