Ce fac eu cand am cartofi prajiti ramasi de cu o seara in urma? Sau cand am cartofi fierti ramasi, cartofi copti pe care nu i-am terminat si nici nu vreau sa ii arunc? Ei bine, toti se toaca si se pun intr-o tava mare de cuptor. Ii stropim cu putin ulei de masline, radem putina branza si dam totul la cuptor timp de 10 minute maxim. Rezultatul este absolut divin 🙂
Cartofii copti si cartofii prajiti sunt perfect reutilizabili. Nu ii aruncam fiindca ii putem folosi intr-un mod extrem de gustos si foarte sanatos. Nu spunem nimeni ca mancam cartofi prajiti in fiecare zi dar din cand in cand mai facem si asa ceva. Este o mancare cu care noi am crescut si nu cred ca moare nimeni de la o portie de cartofi prajiti in casa.
Deci, sa incepem. Ce ingrediente sunt necesare?
- cartofi prajiti si ramasi de cu o seara in urma
- sau cartofi copti si ramasi de cu 1-2 seri in urma
- sau cartofi fierti si ramasi de cu 1-2 seri in urma
- Mozzarella sau orice alta branza va place si aveti prin casa, inclusiv cas sau cascaval
- 2-3 linguri de ulei de masline (optional)
- ketchup (optional)
Cum procedam?
- Punem in tava de cuptor cartofii si ii stropim cu putin ulei de masline.
- Radem branza si o rasfiram frumos peste toti cartofii.
- Dam tava la cuptor si lasam focul mic timp de 6-10 minute sau pana cand branza se topeste frumos.
- Servim cu ketchup sau cu salata de muraturi sau orice alta salata dorim sau cu sos de usturoi 🙂
Dragilor, cina e gata imediat si chiar daca este o cina reciclata, este una perfecta. Nu spune nimeni ca nu vom mai arunca mancare insa e bine sa ne gandim la moduri creative si originale prin care sa refacem mancarurile nemancate in preparate culinare sanatoase si gustoase pe care toata familia sa le accepte cu drag. Eu nu sunt adepta mancarurilor facute lunea si mancate pana vineri.
Eu sunt mai degraba adepta mancarurilor facute pe loc, in fiecare seara. Ce gatim, aia mancam atunci si incerc mereu sa fac doar 4-6 portii, ca sa stiu ca avem ce manca in acea seara si daca mai cere cineva o portie, sa am de unde sa o pun la dispozitie. Daca nu cere nimeni o portie in plus, inseamna ca am portie de mancare pentru ziua urmatoare la pachet.
Va salut cu mare drag si va doresc tot binele din lume!
Pentru retete delicioase cu legume, va invit sa vedeti aceste idei >>>>