Iubim preparatele bogate in proteine si fibre pentru ca ele ne dau garantia ca ne vor tine de foame, pe langa faptul ca ne asigura aminoacizii de care avem nevoie pentru o buna dezvoltare a intregului organism. Muschii au nevoie de proteine, sistemul nervos are nevoie de proteine, celulele care trebuie reparate au nevoie de proteine si lista poate continua.
Cat despre fibre stim deja faptul ca studiile recente arata ca ele sunt responsabile pentru scaderea colesterolului rau, cresterea colesterolului bun, ameliorarea simptomelor cauzate de diabet si de boli de inima.
Astazi descoperim un preparat pe care il puteti pregati in 5 minute si care va tine de foame minim 3-4 ore. Este ca o masa principala si chiar va sfatuiesc sa incercati sa eliminati o masa principala daca introduceti acest preparat in meniul zilnic.
Ingredientele de care veti avea nevoie pentru a pregati o salata delicioasa cu naut, 2 portii de adult flamand:
- o conserva de naut/ borcan de naut fiert/ 2-3 maini de naut fiert
- 2 rosii mari
- 3 castraveti medii
- o ceapa rosie sau alba, mare + o legatura ceapa verde
- 5 linguri de ulei de masline
- sare si piper
- suc de lamaie sau de limeta
Cum procedam pentru a pregati o salata extrem de satioasa si super hranitoare:
- Tocam rosiile, ceapa, castravetii.
- Amestecam totul intr-un bol mare.
- Adaugam nautul din conserva/ din borcan, scurs de apa si clatit in multe ape.
- Adaugam uleiul, sarea, piperul, sucul de lamaie.
- Amestecam bine si servim ca o masa de sine statatoare sau langa orice garnitura doriti.
Nu amestecam aceasta salata cu paine, paste, orez sau cartofi pentru ca avem o cantitate mare de naut, care este un aliment bogat in proteine si fibre. Tine de foame foarte mult si este fix acelasi lucru ca o farfurie mare de paste sau un bol mare de cartofi fierti.
Sper mult sa va placa aceasta salata si sa o personalizati cum doriti. Puteti sa ii adaugati alimente in plus, sa eliminati ingredientele care nu va plac si sa o savurati langa ce garnitura doriti sau ca atare, ca o masa principala.
Sanatate maxima si mult succes la retete culinare sanatoase si delicioase!