Rucola este minunata! Merge de minune in orice salata de legume si chiar si in salatele de fructe. Mai mult, rucola arata mine si da o aroma incredibila oricarui sandvis, oricat de banal ar fi. Pui o felie de branza si peste ea pui cateva frunze de rucola si poti obtine un sandvis care te face sa scoti aparatul foto sa il pozezi inainte sa il mananci 🙂
Mai jos este rucola romaneasca, nu papadie! Frunzele de papadie sunt cu totul altceva si nu le consum niciodata desi mi s-a tot spus ca sunt sanatoase.
Haideti sa vedem si cateva informatii nutritionale despre rucola:
40 de grame de rucola contin 10 kcalorii, 1 g de carbohidrati, 1 gram de fibre, 1 gram de proteine.
Deci concluzia este simpla. Nu ne ingrasa in niciun caz un ditamai bolul de rucola. Putem sa mancam linistiti caci nu ne poate deturna din incercarea de a slabi sau de a ne mentine silueta in cei mai buni parametrii.
Iata si lista de vitamine si minerale pe care le gasim in rucola: Vitamina C, Vitamina K, betacaroten, magneziu, acid folic, calciu, Vitamina A si nu numai.
Beneficiile pentru sanatate ale consumului de rucola:
– poate preveni instalarea mai multor forme de cancer, in mod special cel de plamani si de colon.
– poate ajuta la sanatatea sistemului osos datorita vitaminei K care ajuta la absorbtia calciului si preveni si instalarea osteoporozei.
– datorita antioxidantului alpha-lipoic rucola este un aliment benefic pentru pacientii cu diabet.
– poate ajuta la prevenirea bolilor de inima.
Lista de beneficii ale consumului de rucola nu se termina aici, desigur. Sunt asa de multe studii facute pe aceasta planta picanta care vine de fapt din familia cruciferelor incat am putea sa ii aducem elogii o mie de ani.
Va recomand sa o consumati macar o data pe saptamana, in salata sau in sandvisuri caci alte retete cu rucola nu prea stiu. Merita din plin o salata in care sa aruncati si cateva frunze de rucola, pentru aroma si pentru beneficii 🙂
Va imbratisez cu drag si va doresc multa sanatate!