Colesterolul este impartit in 2 categorii distincte. Avem colesterol bun si colesterol rau. Colesterolul bun este HDL si colesterolul rau este LDL. Daca faceti analize, veti realiza ca la colesterol aveti defalcare in 2 sectiuni distincte.
Colesterolul bun este esential pentru ca sustine sanatatea intregului organism, in mod direct sau indirect. Colesterolul are o influenta majora pentru modul in care functioneaza totul in organismul nostru.
Mai jos trecem in revista cateva gesturi aparent marunte dar care inclina in mod favorabil balanta catre cresterea colesterolului bun si scaderea colesterolului rau:
- Nu mai prajim nimic. Miroase urat in casa si ne stricam tigaile 😊. Coacem, fierbem, gatim la aburi. Regula este valabila pentru orice vreti sa prajiti. Merge si copt, credeti-ma.
- Nu mai folosim uleiuri de calitate proasta. Folosim uleiuri presate la rece, virgine, extravirgine. Folosim putin, nu in cantitate industriala asa ca putem sa investim in uleiuri sanatoase.
- Nu mai consumam dulciuri din comert pentru ca acestea sunt printre cele mai rele alimente pentru colesterolul nostru. Alegeti fructe si legume pentru a va potoli pofta de dulciuri. Morcovii sunt suficient de dulci pentru a uita de multe dulciuri.
- Nu mai consumam fast-food fiindca este o bomba calorica si o bomba pentru sanatatea noastra. Cresc colesterolul, cresc trigliceridele, pun presiune pe ficat, rinichi si pancreas.
- Nu mai folosim sosuri pentru salate daca sunt din comert. Ne pregatim acasa propriul sos: ulei, mustar, otet, lamai, limete, sare, piper, verdeturi aromatice. Se gasesc solutii.
- Renuntati la carne daca puteti sau inlocuiti-o cu peste.
- In loc de paste din faina alba folositi paste de grau dur. Conteaza mult.
Alte decizii complexe care au impact asupra colesterolului:
- Nu mai fumam. Fumatul are efect puternic asupra nivelului colesterolului in organism.
- Nu bem alcool fiindca are efect asupra colesterolului si trigliceridelor.
- Facem miscare, zilnic, treburi casnice si mers pe jos. Pentru inceput este perfect. Si va avea efect asupra colesterolului.
Atat azi despre colesterol. Sfaturile sunt culese de la specialistii de la HealthLine.com si invatate si la cursurile de nutritie. Sunt sfaturi de bun simt. Stim si noi.
Mai greu este cu partea practica. Cine renunta la pizza? Nimeni, evident. Doar ca eu am inceput sa o pregatesc acasa. Nu este la fel de buna ca cea de la pizzerie dar ma multumesc cu ce fac eu.
Apropo, pizza cu rosii, masline si rucola ati incercat vreodata? Este delicioasa si se prepara si fara blat, pe felii mari de paine, unse putin cu ulei de masline si sos de rosii. Bruschette in stil italian, ce sa mai… Din cand in cand sunt o idee minunata!
Va pup si va doresc multa sanatate!