Regula de aur nr. 236: Tu sa fii o doamna pana la capat, oricum s-ar purta unii oameni cand relatia voastra este aproape de final. Sa nu uiti ca esti o doamna si nimic si nimeni nu trebuie sa te faca sa te porti altfel
Cum esti in inima ta, asa sa fii si la exterior si in relatiile cu cei din jur. Si cum treci printr-o despartire spune multe despre noi.
Stiti, vin uneori momente in care ne desprindem de oameni, de relatii, de locuri. Este incredibil daca poti sa iti pastrezi relaxarea, calmul, aura pozitiva. O faci pentru tine Mergi mai departe cu gratie Si nu lasa pe nimeni sa iti aduca nori intunecati pe cerul mintii tale.
Ne desprindem de locuri de munca, de parteneri, de iubiti, de soti, de prieteni, de rude chiar. Sunt si momente in care ne dam seama ca nu ne face bine sa pastram relatia chiar si cu rude. Si ne desprindem din aceste relatii. Insa totul trebuie facut cu atentie, cu grija, cu eleganta, cu diplomatie, cu rabdare, cu tact, cu putere de a ramane doamne pana la capat, pana in ultima secunda, pana cand se inchide usa intre noi si ceilalti. Si mult timp dupa aceea, ideal pentru totdeauna.
Ce inseamna asta? Ca si dupa ce te-ai desprins dintr-o relatie, de orice fel ar fi, sa nu uiti ca ce a fost intre voi ramane intre voi. Nu strica imaginea celuilalt. Nu improsca cu noroi. Nu terfeli o relatie din care iti dai seama ca nu mai ai niciun folos de obtinut. Tu esti tu si imaginea ta esti tot tu. Asa cum te porti la exterior, vei deveni in interior. Si asa cum te simti in interior, te vei prezenta la exterior. Nu exista nicio separare intre felul in care te simti in sufletul tau si cum arati fizic.
Dragilor, va recomand sa va pastrati calmul si eleganta in orice situatie ati fi. Capul sus, barbia inainte, plangeti cand simtiti nevoia, admiteti ca va pare rau ca sunt relatii care se termina. Si intotdeauna sa fiti doamne si domni pana la capat. Aici e energia voastra si va conta enorm pentru felul in care va consolidati puterea interioara.
Va doresc mult succes in tot ce faceti!