Sunt fan nuci pecan. Si sunt mega fan paste fainoase. Dar le iubesc enorm doar pe cele din grau dur, nu pe cele din faina alba. Imi plac pastele italienesti fierte al dente. Astazi invatam cum sa pregatim un desert tipic italienesc cu paste, miere, scortisoara si nuci pecan. In mare, discutam despre alimente specifice bazinului mediteranean, ba chiar alimentele considerate a fi elixir al sanatatii si tineretii.
Iata reteta mea de paste cu nuci pecan, 2 portii mari de adult:
- o mana de nuci pecan
- 200 g paste de grau dur
- 1 varf de cutit de scortisoara
- 2 linguri miere
Pastele se fierb al dente si apoi se scurg de apa. Adaugam peste paste nuca macinata, scortisoara si miere.
Decoram pastele cu nuci pecan intregi.
Alaturi de scortisoara putem adauga si cuisoare macinate sau cardamom macinat.
Este un desert pe care il poti consuma oricand, inclusiv la micul dejun, chiar si la cina. Este un desert care se digera usor, plin de proteine, carbohidrati complecsi si glucide simple in cantitate rezonabila. Mierea reprezinta sursa principala de glucide simple dar cat timp o folositi cu modestie, nu ar trebui sa va creasca glicemia foarte mult. Eu pun un strop de miere la o portie de paste si este suficient.
Cam atat despre desertul de azi, unul super elegant si super hranitor. Il mai gasesc uneori in meniurile restaurantelor din Romania si ma frapeaza de fiecare data cand il vad la preturi uriase. Pana la urma, este o mancare modesta, o mancare a omului de rand, care combina o mana de paste cu putina miere si 1-2 nuci. Nu este o mancare opulenta, nici o mancare de lux. Dimpotriva, o mancare simpla poate sa fie cea mai gustoasa si mai eleganta dintre toate 🙂
Sa fim sanatosi si sa avem succes in tot ce facem!