Ne plac salatele satioase fiindca pot tine locul unui pranz sau al unei cine. Mai stiu eu persoane care mananca salata la micul dejun si vreau sa va spun ca au o silueta de invidiat. Una este sa incepi ziua cu salam pe paine, si cu totul alta este sa incepi ziua cu o salata care aduce aport de vitamine, minerale, antioxidanti si proteine de cea mai buna calitate. Ai energie, radiezi, ai o piele mai stralucitoare si un tonus emotional minunat cand mananci sanatos inca de la inceputul zilei 🙂 Si este super important sa incepi ziua cu dreptul.
Iata 7 salate mediteraneene pe care le puteti consuma oricand doriti:
Salata mediteraneana de rucola cu spanac verde, ton, branza feta sau telemea, porumb, masline negre fara samburi, ulei de masline, suc de lamaie, sare, piper. Va asigur ca este una dintre cele mai gustoase salate din lume si merge de minune in loc de cina. Am avut-o eu in meniu la cina si tine de foame fara nicio problema. Chiar nu mai aveti loc de nimic, poate doar de un pahar de vin rosu 🙂
Salata mediteraneana de rucola, spanac verde, masline, feta, capere, ulei de masline, suc de lamaie, sare, piper. Nu credeam ca voi iubi caperele in salata, insa sunt absolut minunate. Sunt sarate si acre si dau o nota de prospetime oricarui preparat. Mai sunt bogate in sirtuine, motiv pentru care medicii nutritionisti le recomanda pentru longevitate si putere antioxidanta. Salata aceasta este un remediu naturist mai mult decat preparat culinar 🙂
Salata mediteraneana de rucola, salata verde, ceapa verde, feta sau telemea, ridichi, porumb, ulei de masline, suc de lamaie, sare, piper. Va asigur ca este o salata care asigura satietate mult timp. Ofera si aport mare de nutrienti, vitamine, minerale, fibre, antioxidanti. De asemenea, este o salata care promoveaza slabitul natural si reglarea tranzitului.
Salata mediteraneana de avocado cu nuci si ulei de masline, busuioc verde, fulgi de ardei iute si suc de lamaie. Pisati miezul de avocado impreuna cu suc de lamaie, adaugati sare si piper, ulei de masline, nuci si fulgi de chili. Veti obtine o pasta tartinabila satioasa, bogata in proteine si fibre, delicioasa si super energizanta. Avocado-ul ajuta la reglarea tranzitului si scaderea colesterolului rau 🙂
Salata mediteraneana de ton cu salata verde, porumb si sfecla rosie, ulei de masline, sare, piper. Adaugati si verdeturi aromatice proaspete sau uscate si obtineti o mancare inspirata din dieta mediteraneana, un preparat culinar sanatos, satios si super usor de pregatit.
Salata mediteraneana de rucola, sardine, ardei kapia, ulei de masline, suc de limete sau de lamai, sare, piper. Este un pranz adevarat, daca ma intrebati pe mine. Si daca aveti alaturi si 2 felii de paine integrala si un pahar de vin rosu, se prea poate sa ajungeti cu gandul fix in Grecia sau in Italia 🙂
Salata mediteraneana de salata verde, morcov, fasole rosie, sfecla rosie, ulei de masline, sare, piper, ulei de masline, suc de lamaie. Fasolea este de baza in dieta mediteraneana si la fel este si uleiul de masline. Impreuna se combina minunat intr-un preparat culinar pe care il dati gata in 5 minute. Doar scoateti fasolea rosie din conserva, clatiti-o bine si aruncati-o intr-un bol cu salata. Cine a zis ca dieta mediteraneana este dificila?
Acestea sunt cele 7 salate mediteraneene pe care vi le recomand, pe care eu le prepar super des si care au tenta de remediu naturist 🙂 Cred ca toate superalimentele ajuta la vindecarea noastra din interior, incetul cu incetul, pas cu pas, celula cu celula 🙂
Sunt salate sanatoase si satioase, tin mult timp de foame, se pot personaliza dupa cum doriti, cu orice ingrediente va plac. In loc de ton puteti folosi hering, somon, pastrav sau chiar fructe de mare. Iar in loc de feta puteti folosi telemea, cas, parmezan sau chiar tofu 🙂
Sa fim sanatosi si sa avem succes in tot ce ne propunem!